Un touch complet

cel mai amanat film al meu s-a produs. man from earth, cu un scenariu sf transpus intr-o singura incapere. un film care a produs efecte peste asteptari. nu un km 0, dar o productie bazata pe imaginatie. adica taman ce iti trebuie in business-ul asta.

pe carti calare. logo, font and lettering bible, de leslie cabarga, trebuia sa se numeasca doar font and lettering bible. un manual de "cum sa" destul de coerent si plinut pentru cei care nu vor sa foloseasca aceleasi sans serife in logo-uri + o mica istorie a baietilor care desenau litere in trecut.

tot pe saua cartii, o culegere de povestiri lovecraftiene, call of cthulhu, care se intinde nesperat de mult. selectia este destul de simpatica, caci pana acum nu am observat vreuna lasata mai moale sau care s-a vandut comercialului.

politic vorbind, nu mai vorbim politic (altfel spus = reforma de tip blind). clasa este ridicata la rangul de gogonele.

Branding in culori

sau altfel spus: din ciclul lecturilor serioase vine o carte care e cam mama/tata lor in procesul de creatie si planificare de brand.

Cum mai stai cu printul?

intrebat de cineva chestia asta nu am stiu ce sa ii raspund. vadit incurcat m-am gandit numai la machete. error. cum stau? intr-un echilibru fragil. creanga se clatina, pomul e in aer si iti dai seama ca ti s-a pus si carcel. citesc la o carte (de cultura underground, deci urbana, deci cool, deci fantasy) de vreo luna. poate si o saptamana. gluma se ingroasa cand imi dau seama ca face parte dintr-o serie de 3. adica mai trebuie sa treaca doua ca sa termin propriu-zis.
o alta intrebare a fost cu revistele. "ce reviste citesti ca sa iti spun cine esti" e o replica slaba, dar cu implicatii. cine sa fiu. ecoul de masculinitate care citeste xtrempc, top gear si esquire. glumesc, ultimele doua le mai prind la servici, dar nu le citesc. rasfoiesc strict rubricile semnate radu paraschivescu si jeremy clarkson. mai citesc best magazine (pe care ar trebui sa o cititi si voi, iar daca nu, va invit cu drag intr-un alt stil de viata) si dilema veche (din paste in paste catolic, cand o prind la nenea ciufut de la metrou care mai are putin si o vinde la plic...a se intelege de aici mai rar).

Lectura usoara

cu noua campanie pro-citit. de la nu stiu exact cine. oricum in ultima vreme s-au inmultit cartile din lista considerabil. ma gandesc ca luna iulie va fi foarte bogata in achizitii, sper eu, interesante. aviz amatorilor de comenzi online, caci se anunta vremuri grele la buzunarul virtual.

Best novel

ma vad constrans din ce in ce mai mult sa caut si sa citesc cartea lui Michael Chabon, The Yiddish Policeman's Union, primita de autoritati cu un premiu nebula pentru cea mai buna realizare pe 2007. aparent este o poveste cu valente politiste, care pleaca de la alternativa unei baze de refugiati evrei undeva in alaska in timpul razboiului si distrugerea statului israel undeva prin 1948. sunt deja destule persoane influente care mi-au recomandat cartea, asa ca urmatoarea comanda la byblos o va include

Reluari

bine ca se mai inventeaza si fansite-uri la universurile literare, cum este acesta pentru a song of ice and fire. il laud pentru sectiunea de rezumat a capitolelor din cartile lui george r r martin, facuta parca pentru cineva ca mine, care se apuca de citit, ajunge pe la jumatatea cartii a doua si paraseste scena. bineinteles, acum nu mai stiu prea multe din actiune, deci va trebui sa reiau din urma firul povestii. dar gratie acestui demers laudabil, am fost scutit de a mai reciti sute de pagini si de a experimenta zeci de deja-vu-uri

Tradarea carturarilor

stiu de aparitia cartii de ceva vreme, dar inca nu am ajuns la ea. este o problematica mai veche; imi punea anul trecut niste intrebari, care sper eu, isi vor gasi reformularea acum. subiectul mi-a fost alimentat din nou, dupa ce am citit un articol aici si dupa ce mi-am adus aminte de unele promisiuni culturale. a facut sa ma intorc la problema omului de cultura, prins in manevrele politice ale timpului sau. Benda acuza alunecarea unui "carturar", prin prisma pasiunii sale politice, intr-un rasturnat al propriilor principii morale. libertarea ideilor este deci fenomenul care trebuie sa responsabilizeze. mai multe cand voi fi citit de pe pagini

hmm

o carte de citit. daca ati vazut si filmul cu benicio del toro si johnny depp fear and loathing in las vegas si nu v-a placut este ok. daca v-a placut in schimb este bine. cartea vaz ca a aparut la polirom, dupa cum am aflat de pe metropotam, dar vechea mea temere in ce priveste traducerea apare iar. e bine totusi ca prin aparitia ei mi-am reamintit de hunter s thompson. si de faptul ca tre sa o iau in engleza

despre pratchett

am vazut ca s-a lansat un film, in doua parti, dupa cartile lui terry pratchett, the colour of magic si the light fantastic. sunt curios cum au pastrat atmosfera din ankh-morpork si cat de bine l-au realizat pe rincewind. sunt foarte pretentios la capitolele astea. mai ales dupa ce am trecut prin carti si prin seria adventure discworld, care m-a impresionat tocmai prin acea componenta de feeling. sper sa fie ok, sa nu ma lase cu impresia ca nimeni altcineva in afara de psygnosis (creatorii seriei pc) si hmmm, autorul, nu inteleg ca e totul legat de magic touch

Conjuratia imbecililor

o carte al carei final am inceput sa il cam vad din concentrarile de tensiune ale ultimelor capitole. stiam ca mister Ignatius Reilly va scapa intr-un fel sau altul din sacul de pisici. este o carte care mi-a tot alternat stari de simpatie cu individul, de compatimire a lui, de indignare pentru comportamentul celorlalti fata de el, dar si momente in care mi-era profund antipatic. chiar si poza de pe coperta e cam antipatica asa la o analiza mai atenta. stilul lui John Toole mi-a placut, dar m-au plictisit discutiile interminabile ale personajelor secundare, care cautau prin acestea sa se contureze dincolo de cat le era plapuma. parca te invitau sa le citesti in diagonala. fragmente savuroase gasesti, mai multe bucati pe capitol, ca la sfarsit totul sa se adune intr-un umor de situatie bine gandit, nu exagerat la genul Guy Ritchie, dar destul incat sa nu te indepartezi cu spranceana ridicata. o carte buna, un autor care a scris-o frumos, un personaj memorabil.

condus de o mana invizibila si de conul Aron, care daca mai aveam dubii, dupa un insightful approach nu le mai am, m-am apucat sa citesc seria Transmetropolitan. Povestea este cea a lui Spider Jerusalem, un jurnalist atroce, cu un look rob zombie la inceput, care devine repede o voce de temut intr-un univers cyberpunk megalopolis futuristic (modelul se stie). Sunt de-abia la numarul 5, dintr-un total de 60, deci mai am de citit. Deja au inceput sa ma prinda si presimt ca o sa mai am intalniri cu astfel de creatii artistice de acum incolo. Ma bazez tot pe cei care se mai pricep la astfel de chestiuni sa ma indrume.

Ea, adica dansa va fi urmatoarea carte pe care o voi citi. Este ati ghiciti continuarea de la Ilium a lui Dan Simmons, carte pe care am citit-o pe nerasuflate cum v-am tot anuntat de ceva timp incoace. Dupa aceasta prevad si o imersiune in universul Hyperion, de acelasi autor. Bineinteles, asta printre lecturile obligatorii de la scoala.

Revin cu un insight valoros despre ultimele achizitii de la Gaudeamus. Ballard si imperiul soarelui frumos, dar parca mi-a placut un pic mai mult filmul. Simmons si Ilium super, m-a captivat complet si nu ma pot stapani sa nu mai citesc cateva pagini in plus peste cat imi propun sa citesc. Si tot fac asta over and over again. Mai ales acum cand the plot thickens, vorba poetului.

Carti si iar carti

Dupa ce am citit pe un spatiu online pe care nu mi-l mai amintesc despre o dezbatere scriitori vs. bloggeri sau ceva asemanator la gaudeamus azi la ora 5, am zis ca e o ocazie sa trec pe acolo. Mai ales ca nu stiu daca voi mai avea timp sa il mai vizitez. Site-ul mai preciza sa ma echipez si cu laptopul, pentru un live blogging, caci se anunta lucruri interesante. Ok, de acord. Mai putin partea cu live bloggingul, dupa care inca nu ma prea omor. Am ajuns acolo si dupa luuungi ture m-am decis la un Dan Simmons cu Ilium, convins de bloggerul si cititorul Prowler in colaborare cu bloggerita si cititoarea de D. S. Diana. Dupa inca o ultima tura, inainte de ora 5, m-am decis si la un imperiul soarelui, al lui Ballard, asta pentru ca mi-a placut filmul foarte mult. E inutil sa mai spun ca vroiam sa iau inca niste zeci pe langa astea doua, dar deh. Evenimentul cu pricina nu a mai aparut pe ecran, s-a facut si ora cinci, in programul targului nu aparea nimic, iar acum cand am revizitat pagina, am vazut ca e de fapt pe 22 noiembrie.

Tocmai am terminat de citit Portocala mecanica, si e un pic mai ciudata si ca filmul. In orice caz, are pasaje mult mai clar construite, mai "reale". Sunt inca sceptic in ce priveste cat de departe a sapat autorul dupa implicatiile ideilor gasibile aici. Sau doar ideii ca daca omului i se ia puterea de a alege, nu mai este om. On vera. Ca si cu multe alte carti, poate un alt timp si o alta varsta iti vor da cheia de bolta....

Tocmai am luat Portocala mecanica spre citire. Sper ca Burgess sa ma regaseasca acolo unde Kubrick m-a pierdut.

Nu credeam ca o sa redescopar cu atata placere atmosfera din "Numele Trandafirului". O citesc cu alti ochi si alta inima parca. Este o finete a spiritului si o senzatie de bine ascunse la fiecare pas. Ca si cum te-ai afla in abatie. Cred ca mintea mea zburda prin alte parti cand am citit-o, caci acum parca ma intalnesc prima oara cu ea. Este imaginea cautarii adevarului intr-un spatiu al puritatii neconditionate, spatiu pe care cel care citeste nu ar mai vrea sa il paraseasca. Cum se poate astfel explica de ce aceasta carte ma tine vrajit langa ea. Si prima oara am citit-o atent, am inteles multe chestiuni, dar nu m-au atins "imprejurimile". De fapt mi-a placut, dar nu pot spune ca m-a atins esentialul. Cautarea a la Sherlock era interesanta, nu esentiala. Dar acum, personajul principal devine avatarul unui alt nivel de existenta, unei alte paradigme. Sunt curios peste ani ce voi mai regasi in cartile parcurse la varste diferite....

Pamuk si un nobel

Dupa ce am terminat Ma numesc rosu, am ramas cu senzatia de Umberto Eco. Am ramas cu compozitia unui "Pendul al lui Foucault". Atmosfera Istanbulului la apusul imperiului otoman este ireala. Scriitura lui Pamuk a reusit sa redea viata din mahalaua orasului, trairile unor miniaturisti, ale unor oameni simpli, ale unui ucigas, trairi care ingemanau arta cu existenta. Caci a trai in lumea pe care o pictezi te sileste sa vezi altceva, sa vezi creatia divina ca pe un dar pentru lumina ochilor tai. Da, Orhan Pamuk a scris o carte de premiul Nobel, neatinsa, atentie, de acel exotism ieftin, care ia mintile multor cititori. E un Istanbul al rupturii culturale dintre est si vest, dar si a portitelor de asimilare reciproca a lor. Este Istanbulul in care Coranul se intalneste cu Biblia.

Schimbarea subiectului

"Ma straduiesc sa ridic divinitatea proprie la divinitatea intregului" (Plotin)

Iata un subiect la care nu am mai reflectat niciodata. Kant cred ca i-ar fi dat dreptate micului Louis, pana la un punct. Evident, la punctul micii cezuri hormonale. Creatia lui a intarziat sa apara, datorita marii eruptii adolescentine. Deci mica cezura a dat marea eruptie. E o istorie aplicabila deci si celor inca nenascuti, sau care refuza sa se nasca. E un semn de noblete spirituala sa iti dai seama ca nu scapi oricum, si deci sa te conformezi. Chiar daca refuzi sa te nasti, amani inevitabilul. Nu prin a te naste e deja prea tarziu sa mai faci ceva, ci daca deja esti in plan. Planul decretat, omul damnat. Situatia nu stiu daca se schimba prin decizia altora de a nu te mai naste. Viitorul ne-o va spune.