Conjuratia imbecililor

o carte al carei final am inceput sa il cam vad din concentrarile de tensiune ale ultimelor capitole. stiam ca mister Ignatius Reilly va scapa intr-un fel sau altul din sacul de pisici. este o carte care mi-a tot alternat stari de simpatie cu individul, de compatimire a lui, de indignare pentru comportamentul celorlalti fata de el, dar si momente in care mi-era profund antipatic. chiar si poza de pe coperta e cam antipatica asa la o analiza mai atenta. stilul lui John Toole mi-a placut, dar m-au plictisit discutiile interminabile ale personajelor secundare, care cautau prin acestea sa se contureze dincolo de cat le era plapuma. parca te invitau sa le citesti in diagonala. fragmente savuroase gasesti, mai multe bucati pe capitol, ca la sfarsit totul sa se adune intr-un umor de situatie bine gandit, nu exagerat la genul Guy Ritchie, dar destul incat sa nu te indepartezi cu spranceana ridicata. o carte buna, un autor care a scris-o frumos, un personaj memorabil.