se intampla ceva in ograda. nu pot sa imi mai aduc aminte ultimul spot tv made in ro care intr-adevar mi-a placut. o fi de la ei, o fi de la mine, nu stiu. dar e destul de neplacut ca se intampla asta, pentru ca ideile curg, au flow; e chiar si tehnica. de fapt nu cred sa fi avut anul acesta mai mult de trei-patru spoturi cu staif . de la jucatorii mici o sa astept creativitate si pasiune pentru ca agentiile mari au tot avut grija sa ma dezamageasca.
daca ati fost vreodata maniaci de guitar hero pe wii, inca sunteti sau vreti sa va luati unul si nu aveti inca o scuza, s-a lansat jamlegend. este inca in versiune beta, asa ca rabdare; fara tutun.
a aparut si noul album de la volbeat, guitar gangsters & cadillac blood cu care va bateam la cap acu ceva vreme. a aparut si primul videoclip de pe album, la piesa maybelenne I hofteholder, in traducere maybelenne in a girdle sau ceva de genul asta. la prima ascultare albumul beneficiaza de o piesa care incepe sa imi fie foarte draga, mary ann's place.
e urat cand imbatranesti si mai urat. mai ales cand ai senzatia ca toate lucrurile bune din jurul tau se intampla datorita demonilor. daca mai ai impresia ca ti s-a deschis si al treilea ochi esti cu adevarat pe drumul cel bun. dar cand astepti si anul 2012 ca sa deschizi a 12-a poarta si sa eliberezi demonii in lume esti deja un meserias in domeniu. cateva pdf-uri luate de pe torrente cu carti negre, pentagrame si nume pompoase gen azazel, ashrubel sau falafel iti vor indica succesul in cativa pasi (copite) simpli. tatuajul cu pentagrama va veni si el la timpul lui, trebuie doar sa iti doresti. viata ti se pare in schimb mult mai activa cand ai deja steluta respectiva la gat. si brusc astepti 25 de ani mult mai senin.
cred ca peste o luna doua ma voi apuca de cateva drive teste prin bucuresti. am in vizor un ford focus , automat desigur, o skoda octavia II, la fel cu o cutie automata si o laguna, versiune noua. dar ultima pe manuala. cum usurinta in condus este blink blink-ul care imi ia ochii de fiecare data, vreau o masina care sa ma duca de la a la b cat mai confortabil. si cu un spatiu cat mai generos. repet, nu imi plac deloc masinile mici. nu caut nici liniute la semafoare, depasiri spectaculoase sau sportivitate dezlantuita. mi-e un pic frica de viata in sezonul de iarna cu o masina automata, dar ma voi descurca intr-un fel sau altul.
in fiecare luna mi-am rezervat o zi a rememorarilor. nu am tinut cont de acest program tot timpul, dar au fost destule. o zi in care rememorez albume de muzica mai vechi, carti sau filme. poate mai scot si o revista (din cele care au mai ramas) de la naftalina si mai vad ce se intampla acum cativa ani (un interviu, un test, un review). astazi s-a intamplat ca am putut face mai multe. am rememorat prima carte din asoiaf, cu ajutorul rezumatelor pe capitole. am revazut life of brian, am reascultat albumul din 2005 green carnation, albumul din 2007 black bonzo si yonderboi - splendid isolation. am revazut chiar si cateva poze celebre din existenta mea si mai celebra
sunt momente in care, cu toate eforturile tale de intelegere, cineva nu poate decat sa iti lase un zambet amar. comunici asta si vezi ce se intampla. dar nu se intampla nimic. ca asa e-n veata
in care e multe rebuturi
sau altfel spus it's funny because it's true. mi-au spus-o mai multi posesori de pisica si eu o spun mai departe (caci cu pisicile mai slab). este vorba de seria simon's cat.
este luni si constat cu placuta suprindere ca sunt unele cercuri in orasul acesta pentru care sintagma it's all about the benjamins nu are nici un efect. e mai bine asa. it's all about glory oricum ai vedea problema
toata lumea asteapta probabil noul album metallica, death magnetic. mie unul mi se par si numele si coperta neinspirate, dar in fine, este o alta discutie. in schimb azi a aparut o piesa noua spre ascultare pe site-ul oficial al trupei.
..astazi, vazand un spoiler la un audi in timpul unei preumblari prin orasul nostru, urmatorul lucru: ca in orice improvizatie romanul trebuie sa aiba un ingredient principal, din care toate celelalte deriva sau cu care se imbina: hartia igienica. fara ea improvizatia cade ca un castel de carti din care s-a sustras baza. fara aceasta miraculoasa inventie am fi cu totii un pic mai neindemanatici in ale reparatiilor off the record
sau cu ce s-au mai ocupat urechile mele in ultima vreme. am ascultat discografia woven hand, pornind invers in timp, de la ultimul album din 2008, ten stones. si mi-a placut. pe fiecare album am descoperit una/doua piese foarte tari. highly recommended
din aparitiile recente tocmai am terminat de audiat evergrey - torn. acum vorbesc din prisma unui om caruia i-a placut albumul precedent, monday morning apocalypse, si spun ca acesta este cea mai plictisitoare creatie a lui tomas englund si compania. nu are absolut nici o stralucire, nici o emotie.
alt album a fost ultimul sinister, care este, well, cam sinistru de lung pentru ce au incercat ei sa zica acolo. not so cool oricum. sunt unele pasaje mai ok, dar raman la bolt thrower.
am mai ascultat cateva piese de le viitorul amon amarth, din pura curiozitate. tot la universul lor viking au ramas, nu va speriati. una sau hai doua piese au fost ok, ritmate, nu prea incarcate cu vocea cam obositoare a lui hegg, dar de care sigur te plictisesti dupa a treia ascultare.
tot din cauza firii mele curioase am ascultat si ultimul falconer, intitulat pompos among beggars and thieves. acelasi power cu folk si retusat asa epic. canta la fel, suna la fel, nu va speriati. nimic notabil.
in afara de aceste mici digresiuni mi-a mai ocupat playlistul ceva gogol bordello si albumul din 2005 al celor de la clutch, robot hive - exodus, de care nu te poti dezlipi cu una cu doua. nici cu trei de altfel.
"bacalaureatul?"
"este examenul acela pe care il dai la terminarea liceului"
"aa, pai ala e bacu ma. nu ma baga in ceata"
si am alunecat pe o sa si am conchis asa
gata, este oficial, apare si la noi pe 22 august, adus de orange. ramane sa vedem la ce preturi, cu ce oferte de abonament si cate or sa se vanda in prima saptamana. intre timp putem sa aruncam o privire pe ceva aplicatii pentru iphone aici. de departe cea mai interesanta ramane aplicatia care incearca sa iti gaseasca o melodie fredonand-o in microfon sau punand aparatul sa "auda" respectiva piesa cantata la radio in masina, in magazin sau pe strada.
sau cu alte cuvinte parasim litoralul de la marea neagra. in primul si in primul rand grecii sunt la fel ca noi. au acelasi comportament cand vine vorba de grandomanie sau de nunti (am prins una exact langa vila unde am stat), acelasi coltisor de figuri si impresii. bine, nu m-a mirat ca in olimpiaki akti pe cine vedeai pe scutere sau pe atv-uri, cu ochelarii de soare asezati dupa ceafa, lantul pe tricou si strigand dupa fete pe strada erau tot romanasii nostri. dragii de ei.
drumul pana in grecia este frumos, mai ales portiunea cu serpentine, pana sa treci granita la ei, dar ar fi fost memorabil daca nu trecea prin bulgaria. cred ca sunt in asentimentul tuturor cand spun ca noi avem o capitala europeana, daca ne comparam cu sofia. cand a inceput autocarul sa hurducaie am inteles ca intrasem in minunatul oras. e adevarat ca am trecut prin el si la dus si la intors noaptea, dar era numai bine iluminat incat sa imi dau seama ca e foarte anost. traversarea fiecarei intersectii era plina de peripetii, caci bulgarii s-au gandit ca nu e bine sa lase linia de tramvai la nivel cu strada, ci sa o mai ridice, sa o sculpteze in ciocan si sa ii sape propriul sant probabil.
odata ajuns in munti e mai frumos, mai racoare si incepi sa uiti de peisajele rurale dezolante de pana atunci. partea de coborare a muntilor pana la granita cu grecia e frumoasa. in grecia insa nu iti dai seama prea mult de ce se intampla, caci mergi in marea majoritate a timpului pe autostrada care incepe din salonic. un pic prea arid pentru gustul meu.
si ajungi pe riviera olymp-ului, dupa vreo 2 ore jumate 3 de cand ai trecut granita. din prima vezi si nu vezi anumite chestii. vezi curatenie si geometrie perfecta a strazilor, nu vezi agitatie, tipete, muzica tare de la terase, nu simti miros de mancare sau altele. (aici nu ma refer la paralia katerini, unde intalnesti o mare parte din ce am enumerat mai sus si cu un pic peste)
un program optim pentru grecia, asta daca vii pentru prima oara, este sa iti iei cam doua saptamani de concediu si sa alternezi zilele de plaja cu excursiile. meteora, skiatos, olymp, muntele athos, platamonas si orasul medieval. ai timp si de athena daca vii cu masina personala. altfel doar cu zilele de plaja risti sa te cam plictisesti. (asta daca nu esti clubber inrait si mergi seara de seara in paralia sau stai chiar acolo, well, clubbarind)
de plaja nu mai zic ca e curata (nu foarte, caci turistii romani/sarbi/polonezi/nemti mai fac gratare si aleg sa ingroape in nisip carbunii si cutiile de bere) si apa marii fara alge. e interesant sa iti iei o pereche de ochelari de apa sa te uiti la pesti si meduze si alte chestii inotatoare (asa scapi si de plictiseala care se va instaura la un moment dat, mai ales daca stai in apa cu orele ca mine).
mancarea este ieftina in comparatie cu, bineinteles, litoralul romanesc. o portie generoasa de rechin, cu garnitura, era 8 euro. o portie gigant de spaghetti cu fructe de mare si sos (dementiale by the way) era 7 euro. dupa ce le mancai nu mai aveai nevoie de nimic o zi intreaga. o portie de supa/ciorba era 3 euro. dac aveai pofta mai mutl de junk food aveai gyros pita (un fel de shaorma, dar mai mica) la 2 euro si meniu cu hamburger maricel, o farfurie de cartofi prajiti si un suc la 0.5 la 5 euro.
conditiile din camera au fost ok. cu prezenta unui televizor nu va faceti mari sperante, ca sunt doar posturi grecesti. daca nu vrei restaurant e ok si varianta cu supermarket-ul si gatitul in camera. preturile iar sunt foarte ok la magazin. un bax de apa plata era 60 de eurocenti. chiar si pringles-urile erau 1 euro jumate.
in continuare cateva poze:
cam dupa cat timp incepi sa citesti un blog in mod regulat si te gandesti sa il bagi in blogroll? citesti si postarile anterioare, sau il iei de unde l-ai descoperit? te intereseaza si ce a scris sau doar cum scrie acum
si cum altfel sa inceapa o zi de sambata decat pe muzica. pe un album de esbjorn svensson, adica strange place for snow, din 2002. absolut superb.
sau este timpul, nu stiu. stiu insa ca aerul s-a schimbat un pic si a adus un nou suflu de jazz. a inceput cu azi. preconizez ca voi asculta in acest weekend cat nu am ascultat de cand am calculator.
sau pentru cei care cred ca sensul profund e acolo unde il pun ei, sa urmarim pe text cu un avant modern (fara sa mai socotim eventuale contexte)
Andrei Gorzo, Dilema nr. 233 31 iulie 2008:
"Am tot amînat să merg la Totul despre sex; aveam o presimţire foarte rea în legătură cu filmul ăsta. Dar în săptămînile care au trecut de la lansarea lui în România, filmul a tot adunat spectatori (67.316 la ora la care scriu); la un moment dat, părea chitit să devină cel mai mare succes al anului (deşi, în momentul de faţă, Hancock e pe cale să-l depăşească, iar noul Batman se pregăteşte să intre în forţă). În fine, în momentul în care l-a depăşit pe Indiana Jones mi-am zis că trebuie să-l văd. Şi? Şi presimţirile mele s-au împlinit: e cel mai prost film al anului. Pe bune, e mai prost decît filmul lui Nicolaescu. Sigur, pot fi acuzat că, bărbat fiind, îmi lipseşte înţelegerea necesară pentru a pătrunde într-o lume ficţională care se învîrteşte în jurul unui inel de nuntă. Mi-o fi lipsind, dar în cazul acesta cum se face că nu las să treacă nici un an fără să recitesc unul dintre cele şase romane ale domnişoarei Austen? Atunci pot fi acuzat că sînt incapabil să apreciez farmecul superficialităţii: cum să vibreze un mîhnit ca mine la felul în care e filmat apartamentul viselor lui Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker) – în special imensul rastel pentru pantofi amenajat cu dragoste de logodnicul ei, Mr. Big (Chris Noth), care a mai şi ţinut să pună el toţi banii pentru apartament? La care pot să răspund că, deşi, într-adevăr, nu m-a excitat chiar la maximum, felul în care sînt filmate aici lucrurile gen pantofi, haine, staţiuni turistice din Mexic ş.a.m.d. (identic cu felul în care e filmat sexul în filmele porno soft) mi s-a părut, de departe, cel mai amuzant aspect al filmului. Dacă tot filmul ar fi fost aşa – adică pornografie cinstită pentru gagici –, l-aş fi găsit simpatic – în fine, mai simpatic decît pornografia pentru gagii (adică pe bază de pistoale şi maşini) din filme gen Wanted. Problema e că Sex and the City se pretinde a fi un film despre sentimente; şi cred că nu există un minut de adevăr în cele peste două ore ale sale.
Conflictul se declanşează în momentul în care Carrie şi Mr. Big se hotărăsc să se căsătorească. Ea vrea o nuntă cu tămbălău, care să se desfăşoare în Biblioteca Publică din New York. El nu e sigur că vrea nici un fel de nuntă, cu atît mai puţin una cu tămbălău (a mai fost însurat de două ori), dar e sigur c-o vrea pe Carrie: sînt împreună de 10 ani şi, indiferent prin ce-au trecut pe parcursul serialului care a stat la baza filmului, filmul în sine ne prezintă relaţia lor ca fiind perfectă. Ei bine, pe măsură ce se apropie nunta, Big e chinuit din ce în ce mai tare de trac. În ziua cea mare, el ajunge primul în faţa Bibliotecii, dar nu poate să iasă din maşină: ca să poată, are Nevoie să vadă Chipul Ei! Şi ea soseşte, numai că, ghinionul dracului, suita ei numeroasă O Ascunde Privirii Lui! Şi nici ea nu-l vede! Cînd îşi aminteşte de el şi-l sună, el îi spune că Nu Poate continua cu Nunta! Deja i-a spus şoferului să-l ia de-acolo, dar după cîteva momente se dezmeticeşte şi-i spune să întoarcă. Dar e Prea Tîrziu! A Rănit-o de Moarte pe Carrie! Aceasta nu mai vrea să-l vadă Niciodată! De-aici încolo e Singură! Bineînţeles că prietenele ei Miranda (Cynthia Nixon), Charlotte (Kristin Davis) şi Samantha (Kim Cattrall) îi sar în ajutor, deşi Miranda se simte vinovată faţă de ea: oare (supărată fiind pe propriul soţ) nu-i spusese ea lui Big, în seara dinaintea nunţii, că el şi Carrie sînt nebuni că se căsătoresc? Trec luni întregi pînă îşi adună curajul de a i se spovedi lui Carrie, sperînd că aceasta n-o va Condamna! Dar aceasta o Condamnă! În schimb, Charlotte e o Prietenă atît de Fidelă încît, atunci cînd se întîlneşte pe stradă cu Big, Fuge de el! Stăteam şi nu-mi venea să cred ce văd: se presupune că personajele astea n-au în jur de 15, ci în jur de 40-45 de ani, că sînt oameni sofisticaţi: ce probleme sînt astea? Nu sînt probleme de telenovelă – pe alea (boli, condiţii sociale diferite etc.) le pot înţelege. Sînt probleme de sitcom tratate solemn, umflate. Dacă reputaţia de serial deştept pe care şi-a cucerit-o Sex and the City are vreo explicaţie, din această versiune cinematografică nu se înţelege care ar fi aia. Filmul n-are umor, are un set de tehnici pavloviene de provocare a rîsului (unul dintre laitmotivele comice e un căţel în călduri, care se freacă de tot ce-i iese în cale). Dar nu alea sînt cele mai rele. Rele de tot sînt „emoţiile serioase“. Rău de tot e amestecul de autocompătimire şi condescendenţă pe care-l emană Sarah Jessica Parker în conversaţiile cu noua ei asistentă (o tînără curată la inimă, care a venit la New York în căutarea iubirii), convinsă fiind că emană stoicism şi tandreţe îngrijorată de soră mai mare. Superficialitatea cinstită e simpatică. Superficialitatea care nu se cunoaşte – care se crede bogăţie sufletească – e toxică."
bine, titlul ar fi putut sa fie si "cum sa faci un album in 2008", "cum se mai canta cu adevarat in prezent" sau preferatul meu "albumul care te trezeste la realitate". am scris un pic despre el intr-un post anterior pentru ca am trecut asa repede in revista ce incursiuni muzicale am avut. eram la prima ascultare. am zis despre produs ca este cel care face diferenta la semafor. acum pot sa spun ca este cel care face diferenta astazi. ultimul album care m-a mai lovit asa tin minte ca a fost volbeat, acum ceva vreme. aici s-a pus problema altfel. am ascultat in avanpremiera piesa they say, si am stiut ca de-abia astept albumul si ca va fi mare. de ceva timp nu l-am mai scos din playlist, raportul este cam de o melodie de pe scars on broadway la 2-3 melodii ascultate. bun, acum ca misterul emotiilor intalnirii cu muzica s-a rezolvat, sa vedem si despre ce e vorba. pai e simplu, ai o trupa in care sunt ceva baieti talentati, care in final vor ajunge sa aiba si proiecte separate. acea trupa in cazul nostru e system of a down.
serj tankian deja a scos un album solo recent, care pana acum a fost ok, luminat, apreciat. acum a cazut intr-un grav con de umbra, pentru ca alti doi colegi de-ai lui au scos asta. adica daron malakian (pe care nu l-am mai recunoscut) si john dolmayan.
din prima produsul trebuie deosebit de soad. nu are nicidecum vreo tangenta cu ce faceau acolo. chiar daca mai distingi asa cateva acorduri din panoplia veche, aici s-a vrut altceva. si s-a reusit. daca esti la inceput, la prima ascultare, cea mai mare greseala este sa iei piesele random. nu, primele doua auditii sunt musai la tot albumul. cap-coada, fara exceptii. unele piese s-au vrut parca alaturate.
versurile sunt bineinteles nebune. nebune si geniale in acelasi timp. tin parca de o cultura underground a unor baieti care fac versuri si pe care le-au pus la dispozitia lui daron si john. acum incep sa ma prind cam de unde se trag scaparile de nebunie din soad. si ca daron e de fapt un alien care traieste pe pamant.
muzical nu as vrea sa il descriu. pierdem timpul, cand de fapt trebuie sa va duceti sa il ascultati.
ce am mai gasit asa pe net, zilele astea nu prea am chef de zona online:
daca nu sunteti plecati in mauritius, aveati oricum chef sa rascoliti sertarele cu poze sepia si mufe jack pentru walkman plus casete audio basf, poate dati si de unele exemplare batrane de gsm-uri. eu stiu ca aveam un motorola cu cocoasa din aia in care bagai toata cartela sim, fara sa o mai rupi din plastic. sper sa dau de el. pozele le urcati aici. (via manafu)
bookblog are o recenzie la o carte la care m-am gandit mult dupa ce am citit-o. o carte care de fapt am citit-o de mai multe ori la o singura trecere. golem, a lui gustav meyrink. recenzia mi-a placut, cam prea bombastica la exprimari, dar ok pe margini.
Posts
All Comments
