Din categoria "cand eram mic", am avut un flashback cu un videoclip pe care il vedeam in continuarea celor de la judas si quiet riot pe acele casete trase de pe nemti, si in care nu stiam daca este femeie sau barbat performerul. Ma gandesc ca trebuia sa imi dau seama dupa primul vers, asta acum. Flashul s-a datorat intalnirii intamplatoare cu numele trupei, Cinderella, pe net. Vorba lui Lenti, sa fie somebody save me (cu o scurta intrerupere de Paula Abdul):

Tag

Iata ca Starlight lady m-a zapat cu un tag simpatic, care spune sa numesc doua carti asupra carora m-am abatut in ultima perioada. Una din ele musai neterminata. Cea mai neterminata carte a mea din toate timpurile este oricum fara nici un dubiu Dostoievski, "Crima si pedeapsa". Numai in ultima jumatate de an am inceput-o de trei ori si de trei ori am lasat-o. Da, asta este, Dostoievski nu mi-a spus prea multe. Inca.

Iata cum stam la capitolul lecturi la buza scortisoarei. Mai pe limba de fapt.

Ultima carte citita este "Teoria norilor", de Stephane Audeguy. Marea revelatie literara franceza din 2005, daca ne luam dupa ultima coperta. Cartea incepe superb cu un pasaj pentru care merita sa o citesti pe toata, indiferent la ce te astepti mai departe. Ea te va purta oricum ca pe o barca de hartie pe valuri cum nu gandesti. Imi aduc acum aminte si de slagarul "nori de hartie", marca Voltaj, long long time ago. Voi reproduce pasajul, ca sa fim intelesi:
"Pe la ora cinci dupa amiaza, toti copiii sunt tristi: incep sa inteleaga ce este timpul. Lumina paleste putin. Vor trebui sa intre in casa totusi, sa fie cuminti si sa minta." De aici totul e joaca de nori.

Cartea neterminata, ultima, ca mi se pare ca am ceva carti neterminate la activ, este cred "Confesiunile" lui Rousseau. Am pornit increzator la drum, dar m-am blocat si mai increzator pe la mijloc. Nu mai stiu de ce m-am apucat brusc atunci, cred ca sa recitesc Portocala mecanica. Stiu ca se anuntau chestiuni frumusele pe parcurs, in descrierile sale mai ales, in felul cum asternea oameni pe pagini, dar vantul m-a purtat deodata in alta parte. (Vroiam sa spun Ian McEwan, Durabila iubire, dar dupa aceea mi-am dat seama ca pana la urma am terminat-o.)

Sa extindem norul de hartie dara la Diana si la Alexosu, sef la literatura, doar, pe un forum respectabil.

Uitasem cat de bine e sa dormi o zi intreaga, langa soba calda, intr-o casa din zona de deal, unde mai auzi doar un caine pierdut, care mai spune cate ceva. Ah, si unde miroase a frunze arse si unde apa este foarte foarte rece si gustoasa. Mi-am adus aminte....

.....

De ce avem nevoie sa intoarcem timpul la vremuri mai calde si mai luminoase? Unde sunt cei cu petitiile online acum?
Dar ascultand chitara de flamenco ma gandesc ca e rece si totusi frumoasa. Poate sa mai dureze un timp...

Era cred vreo 6 azi dimineata cand au inceput sa vuiasca obloanele mele partial inchise de la un vant ciudat de rece. M-am trezit in ploaie si vuiet si nu stiam ce se intampla. Am vazut ce e afara, mai tarziu am vazut la teve si zapada de la munte si mi-am dat seama ca a venit iarna. Care probabil o sa dureze cateva zile deocamdata, timp suficient cat baietii cu sepci intoarse de la centralele termice sa tina oprita si apa calda si caldura. Dintr-o simpatie profunda pentru pensionarii razvratiti impotriva sistemului ma gandesc. Care sunt multi si bine organizati. Am inchis geamul cu oblon cu tot, am mai pus o patura si m-am adancit in somn, de la ultimul save. Cum zicea cineva, ah ce dor imi e de caldura aia...

PS. Vremea este excelenta pentru statul in pat, cu un film bun si un ceai fierbinte(eventual de scortisoara) la nas. Hai si un blog doua

Baroness

Manat de indemnul lui Prow de a-i asculta pe acesti baieti, am facut-o. Si nu am fost deloc dezamagit. Din contra, mi se pare un album cu idei pentru inca 3 albume. Nu mai trebuie sa mai faca nimic. Sa nu mai vorbesc de "ingerinte", imbinari si rasinterpretari la retete care au fost deja batatorite bine bine de altii. Chitarile sunt pure genius pe minute intregi de pasaje si armonii. Unde te astepti sa izbucneasca, umbla la potentiometru si mai schimba fin ceva, rezultatul fiind de un rafinament cum numai la putine trupe mai intalnesti. Un album exact cum imi place mie, de la o formatie pe care o voi trece sub lupa de acum incolo.

Plajele de la Arromanches

Pentru ca marea este un subiect sensibil pentru mine, pentru ca ma leaga anumite trairi de mirosul apei si gustul sarat al aerului si pentru ca am mers doua ore prin nisip pe langa ea, las imaginile sa vorbeasca. (ar trebuie sa le postez cu ochii inchisi, sa nu ma intorc acolo si sa vreau sa raman)

Pentru posteritate: "Partea frumoasa a lucrurilor este ca au si o parte urata"

Intrerupem acest program pentru:

Diseara....lasagna party...weeeeeeeeee!

"Nimic pe lume nu e mai fascinant decat norii, poate doar oceanul"

Ce inversiune frumoasa ar fi in cazul meu

5 melodii

nelipsite din playlist, hmmm. Taguit de domnul prowler, ca sa intru in norul taguitilor:)
Pai sa vedem. Cum evident mi-e foarte greu sa fac un top 5 al pieselor nelipsite din playlist(bine, intre noi fie vorba, ca as pune imediat shine on you crazy diamond, child in time si born again si mi-ar mai ramane doua, easy task), o sa pun 5 formatii/piese care sunt nelipsite acum, momentan, deci cand vorbim.

Ma gandesc la Lack of Prozac de la Spiritual Beggars, care din pacate nu am gasit-o online, asa ca o sa trec o alta piesa, euphoria. Dar sa se inteleaga prozac de aici.



Urmeaza Iron Butterfly, orice de la ei. Geniala formatie. Punem easy rider



Crowded House si multe amintiri in aceasta Don't dream it's over



Faith no more, epic. Patton, epic!

Si o melodie care m-a captivat total si iremediabil, The Coasters - Down in Mexico. Nu cred sa aiba clip, cel putin eu nu l-am gasit, dar pun secventa din death proof al lui Tarantino, unde se poate auzi bine...

Norul tagului se duce mai departe spre Sip, Mike si Pilule:)

Prin Normandia

Ajuns in Franta, dupa o zi de odihna petrecuta in Caen, am pornit spre Mont St. Michel. Casute impodobite cu flori, biserici multe multe in fiecare orasel, biserici vechi, cu arhitecturi diferite.


Cam asa arata orice orasel prin care treceai. Linistit, dormitand parca, la intrare un miros dulce, pe care nu l-am identificat, si vacutele celebre are Normandiei, alb-negre pretutindeni pe camp. Noaptea tot afara dormeau.


Aici deja ma indreptam spre Arromanches, spre plajele debarcarii. In episodul urmator, impreuna cu Mt. St. Michel. Va mai las cu cateva crampeie arhitecturale

Back!

Printre doua trei despachetari, scriu sa va anunt ca am ajuns cu bine, am trecut de turbulente si sunt pe pamant. Revin imediat dupa agitatie....