Si deci a fost si concertul Laibach. OMG! Au cantat aproape tot ultimul album, Volk, si cateva piese de pe WAT. Si le-au zis bine. Proiectiile super reusite, cu plus pe cele ale catorva tari, dar pe care nu le dezvalui din motive de subiectivitate. Rezumand, Laibach Kunst Machine!
Musique sans paroles. Am primit albumul acesta fara sa stiu ce ma asteapta. Putea sa fie si coloana sonora a unui intreg film bun. Chiar foarte bun. Fascinatie instantanee. Cam de pe vremea lui Nursery Crimes sau Moonmadness. Feriti-va in special de "Histoires sans paroles", care creeaza dependenta garantat. Nu stiu altii cum sunt, dar si coperta imi aduce aminte de acel clip despre love cu o broscuta care canta la banjo intr-un desen animat. Datorita oboselii imi scapa acum numele formatiei si bineinteles a melodiei. Harmonium m-au surprins pana la sfarsit, nu mi-au dat timp sa ma gandesc si la altceva. Este un album care se aculta cap coada fara sa stii ce s-a intamplat.
Daca vine vorba de anii '70, am o "mica" slabiciune. Vine de la faptul ca ca imi place MUZICA. Si cum slabiciunea mea tinde sa ia repede o turnura spre prog si cu ce trairi se ocupa acesta, am dat de albumul unei trupe nu foarte cunoscute (zic eu:)). Barclay James Harvest pe numele ei, nu a stat degeaba si a scos, printre altele, un mic albumel in 1971. De ce si pentru cine l-au facut, nu cunosc povestea. Cunosc doar povestea mea cand l-am ascultat. Influentele sunt numeroase, nu stau sa corup senzatia data de muzica cu tehnicalitati si artificii inutile.
Muzica se deschide incetul cu incetul, pornind de la prima piesa, care e si "prima" piesa. Out of this world, si deja esti in universul Once Again. Un pas micut spre Mocking Bird, sigur al doilea highlight pentru mine. Nu va incurajez sa le ascultati doar pe acestea doua, pentru ca sunt rautacios. Va incurajez sa ascultati tot albumul.
Tracks:
Posts
All Comments
